Așteptam cu nerăbdare ziua pensionării mele mai mult decât ziua mea de naștere. În acea zi, mi-am invitat familia la cel mai bun restaurant din orașul nostru, mi-am pus cel mai bun costum de pantaloni de culoarea măslinului, am rugat-o pe nepoata vecinei mele să-mi onduleze părul și să mă machieze ușor.
Mi-a tras genele și mi-a pictat buzele într-un frumos roz pal. Am adăugat la look-ul meu un pandantiv delicat și un inel – un cadou de la răposatul meu soț. Am purtat chiar și inele pentru această ocazie! În general, eram într-o dispoziție bună.
Soțul meu a murit foarte devreme, iar de atunci mă lupt singură cu toate dificultățile vieții: am crescut doi fii, am muncit de dimineața până seara târziu pentru ca ei să poată studia unde vor, nu unde aveam suficienți bani. Apoi am început să avem magazine online, pe care am muncit și eu foarte mult să le închid.
Sunt mândră să spun că am luat parte la achiziționarea de case pentru ambii fii ai mei. În sfârșit, venise momentul în viața mea când puteam să mă trezesc când voiam și să-mi planific ziua așa cum doream.
Am mâncat bine, ne-am amintit de vremurile trecute, dar toată atmosfera mea de sărbătoare a fost stricată de toastul fiului meu. Pe scurt, el a spus ceva de genul: “Mamă, tu nu ești pensionară, pensionară sună pesimist. Acum ești bona copiilor noștri și sunt sigur că, datorită educației tale, ei vor crește și vor fi oameni decenți. Am decis să clarific lucrurile imediat și le-am spus copiilor mei că nu am de gând să angajez o bonă.
Nu, desigur, ar putea lăsa copiii cu mine câteva ore în weekend, dar nu vreau să lucrez ca bonă în mod regulat. Copiii au luat cuvintele mele drept o glumă, dar eu vorbeam serios. Sper că decizia mea nu va strica relația noastră cu copiii.
