Tată, îți mulțumesc că ai intrat în viața mea… O postare de recunoștință pentru toți acei bărbați care au făcut ceea ce a făcut tatăl meu. Mama mea m-a născut foarte devreme. Am calculat că avea 17 ani la momentul nașterii. Nu mi-am cunoscut tatăl. Mama nu mi-a povestit despre el și nu m-a interesat cu adevărat. De ce ai fi interesată de cineva căruia nu-i pasă de tine? Aveam 9 ani când mama mi-a făcut cunoștință cu soțul ei. Am fost foarte reticentă în a-l accepta.
Nu mă simțeam deloc confortabil cu ideea de a avea pe altcineva în familia noastră. Un copil tipic care nu înțelege toate nevoile unui adult. Mama mea avea 26 de ani la acea vreme, iar soțul meu avea 30 de ani. Eu și mama ne-am mutat în apartamentul soțului meu. Am primit camera mea.
Mergeam cu toții la plimbări în parc și la cafenele. Înțelegeam că toate acestea erau făcute de dragul meu, ca să mă pot purta mai bine cu bărbații. Dar nu. Credeam că eu și mama eram o familie perfectă și nu aveam nevoie de nimeni altcineva. Mama a ajuns în spital. La început, a fost operată la spitalul din oraș.
O săptămână mai târziu a fost externată, dar mama nu se simțea bine – temperatura ei nu a scăzut și a început să delireze. Unchiul Sașa (așa îi spuneam atunci) a început să sune undeva, apoi a urcat-o pe mama în mașină și a plecat. S-a întors fără mașină și fără mama. Ani mai târziu, am aflat că mama a trebuit să fie supusă unei a doua operații la o clinică privată.
Iar unchiul meu Sașa a plătit clinica cu mașina sa, pe care o cumpărase recent direct din showroom. Într-o săptămână, a scăpat de colecția sa de vinuri rare. Avea o colecție foarte mare. Îmi amintesc când mama era încă în clinică și am întrebat unde a dispărut mașina, iar unchiul Sașa mi-a răspuns: “Am schimbat-o pentru sănătatea mamei tale”.
Această frază mi-a rămas întipărită în minte la vremea respectivă. Încă mi-l amintesc pe unchiul Sașa spunând-o. De atunci, mi-am schimbat radical atitudinea față de el. Din acel moment am început să-i spun tată. Câțiva ani mai târziu, m-a ajutat să intru la facultate contra cost, pentru că nu aveam notele necesare. Este păcat că o astfel de persoană a apărut când aveam 9 ani…
Mi-aș fi dorit să fie tatăl meu de la început… Dar știți, toate aceste probleme legate de bani nu sunt foarte importante pentru un copil. Îmi amintesc cum mă ajuta cu temele, cum jucam toți trei volei și cum făceam împreună un tort de camping din biscuiți și lapte condensat.
Și, desigur, mulțumiri speciale pentru felul în care comunica cu mama mea. Îmi amintesc toată dragostea pe care o punea în cuvintele sale, cum mângâia părul mamei mele. A fost fericire adevărată. Mulțumesc, tată, pentru că ai făcut-o fericită pe mama!
